Reprezentativa feminină a României trebuia să dispute ultimul joc din campania de calificare pentru WEURO 2022 pe 1 decembrie, de Ziua Națională a României.
În urma depistării a două cazuri de COVID-19 în cadrul delegației care urma să facă deplasarea în Croația, naționala feminină nu a primit acordul de a părăsi țara. Întreg lotul și staff-ul tehnic au intrat în carantină, cu posibilitate de retestare după 7 zile, fiind considerați contacți direcți ai celor doi infectați. În urma prezentării acestor argumente la UEFA, s-a decis reprogramarea partidei.
Astfel, tricolorele vor avea ocazia să încheie pe teren această campanie de calificare! Partida cu naționala Croației se va juca pe 22 februarie 2021, de la ora 17:00, pe stadionul Aldo Drosina din zona Istriei.
”Este o veste foarte bună, ne bucurăm să putem încheia această campanie de calificare pe teren. Cu siguranță nu a avut desfășurarea la care ne-am fi așteptat, însă sperăm ca la ora meciului cu naționala Croației să avem la dispoziție cele mai bune jucătoare pentru a putea încheia cu o victorie aceste preliminarii. Avem un obiectiv de atins: să încheiem grupa pe locul trei, pentru a fi în urna a treia la tragerea la sorți pentru preliminariile la Mondial”, a declarat Mirel Albon, selecționerul primei reprezentative.
Tragerea la sorți pentru preliminariile Campionatului Mondial la fotbal feminin din 2023, găzduit de Australia și Noua Zeelandă, va avea loc în luna aprilie a anului viitor. ”Am pregătit deja un plan de acțiuni pentru anul viitor. Ne vom afla adversarii în luna aprilie, iar în toamnă, cel mai probabil, vom începe campania de calificare. Sperăm să avem tot lotul complet și apt pentru această campanie, deoarece ne dorim foarte mult să obținem prima noastră calificare la un Mondial!”, a adăugat selecționerul Mirel Albon.