Arbitrii asistenți Petruța Iugulescu și Mihaela Țepușă au primit delegare din partea UEFA pentru a oficia în sferturile de finală ale Ligii Campionilor, la partida de fotbal feminin dintre Barcelona (Spania) și LSK Kvinner (Norvegia). Meciul se va disputa miercuri, 20 martie, la Barcelona.
Brigada din care fac parte cele două românce va fi condusă de Riem Hussein din Germania. Observatorul de arbitri va fi Ilonka Milanova Djaleva din Bulgaria, în timp ce rolul de delegat UEFA va fi îndeplinit de Roxana Berceanu.
Petruța Iugulescu și Mihaela Țepușă vor reprezenta România și la Campionatul Mondial de fotbal feminin care va avea loc în această vară în Franța, în perioada 7 iunie – 7 iulie. Orașele care vor găzdui partide sunt Grenoble, Le Havre, Lyon, Montpellier, Nice, Paris, Reims, Rennes și Valenciennes.