Portretul primului adversar din drumul spre EURO: Andorra

Totul despre Andorra, a 16-a cea mai mică țară din lume, în care speranța de viață este de peste 83 de ani și în care șomajul nu depășește 4%.

Articol de Paul Zaharia

Izolată de Pirinei

Barcelona, Lleida sau Girona (în Spania), respectiv Toulouse și Perpignan (în Franța) sunt cele mai apropiate aeroporturi, aflate la aproximativ 2,5-3 ore de capitala Andorrei, Andorra La Vella, folosite de cei a căror destinație este această a 14-a cea mai veche țară din lume. E adevărat că, la aproximativ 20 km de Capitală, se află micuțul aeroport din localitatea catalană La Seu d’Urgell, numai că acolo pot decola/ateriza doar avioane de mici dimensiuni existând, de foarte puține luni, și curse directe spre/dinspre Madrid.

Cu alte cuvinte, Andorra – al cărei nume derivă fie de la vechile cuvinte iberice ando (cel mai înalt) și ore (fier), fie din cele celtice an (suflă) și dor (vânt) -, țară care, geografic, reprezintă un grup de mai multe văi montane, “izolată” de restul Europei de masivul Pirineilor (țara aflându-se în partea sudică a acestuia), nu are vreun aeroport propriu. Doar cinci microstate europene nu beneficiază de serviciile vreunui aeroport între granițele lor: Andorra, Liechtenstein, Monaco, San Marino și Vatican.

Singurul…, cel mai…

Acest unic co-principat (parlamentar) din lume, înființat în 1278, are o lungime totală a granițelor de 118 km, dintre care 55 cu Franța (la nord și la est) și 63 cu Spania (la sud și la vest), 40 km fiind distanța maximă pe care cineva trebuie s-o parcurgă pentru a ajunge de la un capăt la altul al Andorrei.

Cu a sa suprafață de 468 de kilometri pătrați (aproape dublă față de cea a Bucureștiului, de “doar” 240), Andorra este a 16-a cea mai mică țară din lume și a șasea europeană, fiind devansată de Vatican (0,44 kilometri pătrați), Monaco (1,95), San Marino (61), Liechtenstein (160) și Malta (316).

Natură pură sau peisaje realmente superbe sunt doar două remarci firești, ținând cont că, din totalul teritoriului, doar aproximativ 10% reprezintă construcții (inclusiv, cu 15 asemenea instituții, având cea mai mare densitate de muzee din lume), restul fiind natură. Adică multe păduri, dar și, cu o lungime totală de aproximativ 300 km, cel mai mare domeniu schiabil din sudul Europei. Cât despre altitudine, cel mai înalt punct al Andorrei este Coma Pedrosa (2.946 m), iar cel mai scăzut Riu Runer (840 m).

Nici nu e de mirare că speranța de viață este de 83,42 ani (81,2 bărbații și 85,79 femeile), ocupând, din această perspectivă, poziția a 8-a din lume. Și vorbim despre o populație care, anul trecut, era în număr de 85.560 (locul 199 în lume) – 89,5% fiind romano-catolici, adică a 11-a cea mai mică de pe întregul mapamond, însemnând, nici mai mult, nici mai puțin, decât 0,001% din populația lumii.

Cinci sunt grupurile etnice predominante: andorrani (48,3%), spanioli (24,8%), portughezi (11,2%), francezi (4,2%) și argentinieni (1,2%).

Andorra La Vella (aproape 23.000 locuitori) este atât capitala țării, cât și capitala europeană aflată la cea mai mare altitudine (1.023 metri deasupra nivelului mării), fapt care o propulsează și pe locul al 10-lea în topul celor mai înalte orașe de pe continentul nostru.

Limba oficială este catalana

Limba oficială a Andorrei este catalana, fapt care îi conferă o altă unicitate, ea fiind singura țară din lume care are această limbă oficială. De altfel, instituțiile statale au la bază legislația catalană. Totuși, deși catalana e limba oficială a Andorrei, ea e vorbită de doar 35,7% din totalul populației, majoritară fiind castiliana (43,2%). Celor două li se adaugă portugheza (17,1%), franceza (8,9%), engleza (1,8%) etc. Firesc, ținând cont de acestea, este și faptul că majoritatea cetățenilor andorrani sunt bilingvi (catalan-spaniol) sau, chiar, trilingvi (catalan-spaniol-francez).

Cine sunt co-principii?

Din punct de vedere administrativ, Andorra e împărțită în șapte parohii, țara fiind alcătuită din Andorra La Vella (cea mai mică, dar nu și puțin populată, dintre parohii, ea înglobând, pe lângă capitala cu același nume, orășelele La Margineda și Santa Coloma), Canillo, Encamp, Escaldes-Engordany, La Massana, Ordino și Sant Julia de Loria.

Și pentru că, mai sus, aminteam unicitatea Andorrei având forma co-principatului, acești co-principi – care conduc țara prin delegați – sunt președintele Franței (actualmente, Emmanuel Macron, reprezentat de Patrick Strozda, 71 ani, șeful staff-ului Palatului Elysée) și episcopul de Urgell (azi, arhiepiscopul Joan Enric Vives i Sicilia, reprezentat de Josep Maria Mauri – vicar general al diocezei Urgell), Andorra făcând, de altfel, parte din dioceza de Urgell.

Interesant mai este și faptul că, pentru a fi cetățean andorran, nu este suficient să te naști acolo, impunându-se îndeplinirea unor criterii clare. Mai precis, mama trebuie să fie cetățean andorran sau tatăl să se fi născut în Andorra, o altă obligație fiind ca ambii părinți să aibă rezidență permanentă în Andorra.

Cât despre steagul național, acesta are aceleași culori ca drapelele naționale ale României, Moldovei și Ciadului, albastru-galben-roșu, combinându-se roșul și albastrul steagului francez cu roș-galbenul spaniol, tocmai pentru a simboliza protecția franco-spaniolă.

”Uitată” până în 1958

Poate că este și de la sine înțeles că Andorra nu are o armată proprie (apărarea țării fiind asigurată de Franța și Spania), ci doar corpul polițienesc al Andorrei.

Între 1936 (anul izbucnirii războiului civil spaniol, ce a durat până în 1939) și 1940 (anul venirii la putere a regimului colaboraționist francez de la Vichy), Franța a ocupat Andorra, tocmai pentru a evita răspândirea conflictului din Spania și, implicit, propagarea comunismului, aflat în ascensiune.

A urmat a doua conflagrație mondială, una care a consemnat neutralitatea Andorrei, aceasta devenind, însă, o rută de scăpare a mii de oameni din Franța în Spania cea neutră, totul cu sprijinul Vaticanului, al nunțiului papal de la Madrid și, nu în ultimul rând, al lui Francisco Franco, cel care, între 1939 și 1975, a condus Spania în mod dictatorial.

Tehnic privind lucrurile, ținând cont de legăturile cu Franța, Andorra a declarat război Germaniei cu ocazia primului război mondial. Totuși, fără a fi trimis pe cineva pe front, a fost ”uitată” de Tratatul de la Versailles, a trecut și de a doua confruntare planetară fără ca cineva s-o bage în seamă, încheind tratatul de pace cu Germania abia în 1958.

Deci, fără a beneficia de serviciile armatei, Andorra respectă o tradiție seculară, care prevede, la nevoie, formarea așa-numitei Sometent (Alarma). Aceasta este o miliție populară, alcătuită din capii tuturor familiilor, având vârste cuprinse între 21 și 60 de ani, organizație civilă care, înființată în 1617, intervine și în cazul apariției dezastrelor naturale. Fiecare cap de familie ar trebui, în contextul de față, să posede câte o armă, deși, la nevoie, autoritățile sunt pregătite să doteze populația cu asemenea arme.

Țară având unul dintre cele mai dezvoltate sisteme sanitare din lume, Andorra – care, iată, acordă o însemnătate atât de mare capilor de familie – a consemnat dreptul de vot dobândit de femei de-abia în 1970, pentru ca, trei ani mai târziu, ele să aibă, pe lângă dreptul de a alege, și pe cel de a fi alese.

Cel mai mic Parlament

Și da, Andorra are un Parlament, cel mai mic din Europa, dar și unul dintre cele mai vechi, el datând din 1419, când a dobândit prima denumire, Consiliul Pământului. În 1866, numele său avea să devină Consiliul General al Văilor, pentru ca, în 1993, să se adopte noua Constituție și, odată cu ea, noul nume al Parlamentului.

Azi, el se numește Consiliul General și are 28 de membri (numărul acestora putând crește la 42), ei fiind consilieri și consilieri generali. Anterior, acest Consiliu era responsabil pentru administrația internă, funcționând și ca legislativ, și ca executiv, condus de un prim-ministru. Constituția din 1993, aprobată prin referendum, a modificat această structură, transferând majoritatea prerogativelor și puterilor co-principilor către Consiliul General, care a devenit un adevărat Parlament, ai cărui membri sunt aleși prin vot universal. O dată la patru ani, urmarea alegerilor, Consiliul General alege Președintele Consiliului Executiv, omul care conduce guvernul și alege membrii cabinetului, acesta fiind, din 2019, Xavier Espot Zamora. Cum proximele alegeri sunt programate în aprilie 2023, meciul nostru va avea loc, practic, pe ultima sută de metri a campaniei electorale.

De adăugat că Andorra a devenit membru al ONU în 1993 și al Consiliului Europei un an mai târziu.

TVA și Duty free

Fără a face parte din Uniunea Europeană, Andorra (care nu a avut niciodată monedă proprie) are drept monedă oficială, de la 1 ianuarie 2002, EURO, el înlocuind, la acea vreme, pesetas spaniol si francul francez. În 2011, Andorra a încheiat cu UE un acord monetar, conform căruia EURO devine moneda oficială, fără, însă, a avea dreptul de a tipări bancnote EURO, ci, de la 1 iulie 2013, doar monede.

Țară cu, printre altele, 270 de hoteluri și aproximativ 400 de restaurante, Andorra avea, anul trecut, un Produs Intern Brut de 5,3 miliarde USD (80% datorându-se turismului, de remarcat fiind că cei 10,2 milioane de vizitatori anual reprezintă cei mai mulți turiști per capita din întreaga lume), însemnând cam 50.000 USD per capita. Asta propulsează micuța țară pe locul 32 în lume, în condițiile în care Franța ocupă poziția 40, Spania putând fi găsită 9 locuri mai jos.

Celebritatea Andorrei este dată, pe de altă parte, și prin prisma statutului de duty free, unul care a început să fie negociat cu UE în 1987 (anul aderării Spaniei) și s-a încheiat printr-un acord, încheiat în 1991.

Astfel, Andorra a rămas un paradis al cumpărăturilor, având cea mai scăzută TVA din întreaga Europă: 0% pentru țigări, alcool și parfumuri, servicii medicale, închirieri imobiliare și aur; 1% pentru cărți, reviste, apă și produse din carne; 2,5% pentru bilete de transport în comun, bilete la muzee, acces la locurile istorice, bilete la teatru, vânzări de obiecte de artă etc.; 9,5% pentru servicii bancare și financiare. Între paranteze fie spus, apropo de țările învecinate, TVA este de 20% în Franța și de 21% în Spania. În fine, dar nu în cele din urmă, impozitul pe venit în Andorra, unul impus de UE, este de maximum 10%.

Pentru că tot am ajuns la capitolul “cumpărături”, să mai amintim doar faptul că magazinele sunt deschise, în Andorra, 361 zile din 365, singurele zile când ușile acestora sunt zăvorâte fiind 1 ianuarie, 14 martie (ziua Constituției), 8 septembrie (sărbătoarea Lady Meritxell) și 25 decembrie.

Nu în ultimul rând, luând în calcul cele de mai sus, nici nu ar trebui să ne mirăm când vom afla că șomajul atinge cote de doar 3-4%.

Și o curiozitate: Andorra nu este parte a Tratatului Schengen, numai că, pentru a ajunge acolo, un om este nevoit să străbată două țări Schengen, adică fie Franța, fie Spania.

Jocurile Micilor State Europene

Înființat în 1971, Comitetul Olimpic Andorran a devenit membru al Comitetului Internațional Olimpic patru ani mai târziu, pentru ca, începând din 1976, să participe la toate edițiile Jocurilor Olimpice, atât de iarnă, cât și de vară.

3 sportivi și-au reprezentat țara la prima ei participare olimpică de vară și 5 la cea de iarnă. Recordul de prezență la Olimpiada hivernală a fost de 6 sportivi (Lillehammer 1994, Vancouver 2010 și Soci 2014) și de 8 la cea de vară (Barcelona 1992 și Atlanta 1996).

Cât despre rezultate, mai sus de locul 9 nu s-a putut, schiul clasându-se cel mai sus, grație lui Joan Verdύ (slalom uriaș, Beijing 2022), pentru ca, vara, Emili Pérez (ciclism, Seul 1988) și Dani Garcia (-66 kg judo, Londra 2012) să aducă Andorrei cele mai însemnate succese din istorie. În rest, de la poziția a 12-a în jos iarna și, în cel mai bun caz, a 20-a vara.

Pentru ca și astfel de state mici să beneficieze de șansele lor, au luat ființă Jocurile Micilor State Europene, primele discuții în acest sens având loc la Congresul Olimpic de la Baden-Baden (1981). În 1984, cu ocazia Olimpiadei de la Los Angeles, s-a acceptat crearea acestei competiții, una care se subordonează în totalitate Cartei Olimpice, fiind organizată, clar, sub egida Comitetelor Olimpice Naționale. Condițiile sunt: populația țării să nu depășească un milion de locuitori, existența unui Comitet Olimpic național autonom și apartenența ultimului la Comitetul Internațional Olimpic.

Andorra (gazdă în 1991 și 2005), Islanda, Liechtenstein, Luxemburg, Malta, Monaco, San Marino și Cipru sunt țările participante la o întrecere organizată o dată la doi ani, a cărei primă ediție a avut loc în 1985, lor adăugându-li-se, în 2019, Muntenegru, țară ce a găzduit ediția din acel an. Atletism, baschet, ciclism, ciclism montan, gimnastică, haltere, judo, natație, pétanque, squash, taekwondo, tenis de câmp, tenis de masă, tir, volei și volei pe plajă sunt disciplinele sportive trecute în programul întrecerilor, Andorra putându-se lăuda, în plus, și cu participarea la cinci ediții ale Jocurilor Sportive Mediteraneene (2001, 2009, 2013, 2018 și 2022).