Federația Română de Fotbal se delimitează de acțiunile grupului de spectatori care a luat loc în sectorul suporterilor români la meciul din Malta de luni seară și a folosit scandări xenofobe pe parcursul jocului.
FRF nu tolerează un astfel de comportament care contravine regulamentelor în vigoare ale tuturor competițiilor sportive și care nu face cinste niciunui susținător al naționalei României.
Prin astfel de acțiuni, cei responsabili îi pot priva pe toți suporterii români de șansa de a încuraja echipa națională de pe stadion.
Federația Română de Fotbal le mulțumește tuturor fanilor care au fost prezenți atât în Norvegia, cât și Malta, și au ales să susțină într-un mod civilizat echipa națională a României!