Federația Română de Fotbal continuă aplicarea măsurilor de prevenire a răspândirii virusului SARS-CoV-2 și pe perioada stării de alertă.
Pentru a evita deplasarea membrilor afiliați la sediul FRF, documentele pentru departamentul Competiții (fișe, acorduri de transfer, contracte, acte adiţionale, cereri de omologare, etc) se vor transmite prin email la adresa: competitii@frf.ro.
În ceea ce priveşte documentele pentru Departamentul Juridic (inclusiv comisiile jurisdicționale), acestea se vor transmite prin email la adresa: juridic@frf.ro.
De asemenea, documentele necesare procesului de certificare pentru competiţiile Liga 2, respectiv Liga 3 şi documentele necesare procesului de clasificare a academiilor de fotbal pentru copii și juniori din România vor fi trimise conform prevederilor regulamentelor corespunzătoare fiecărui proces în parte.
Documentele transmise prin email pentru departamentele abilitate mai sus menţionate vor fi depuse în original ulterior, în urma unui anunţ făcut de Federația Română de Fotbal în prealabil.
Accesul în sediul FRF (angajați, vizitatori)
- Fiecare angajat sau vizitator va fi obligat să respecte procedura de triaj, să completeze chestionarul tipizat, să accepte să i se noteze datele personale, să i se ia temperatura la momentul intrării în FRF (o singură dată pe zi).
- Fiecărui angajat sau vizitator i se va permite accesul doar după ce temperatura măsurată la intrarea în sediul FRF nu va depăși 37.3° Celsius, iar în baza rezultatului chestionarului i se poate permite accesul;
- La intrarea în sediul FRF va fi obligatorie purtarea măștii, utilizarea dezinfectantului, folosirea covorașului cu dezinfectant, păstrarea distanței sociale de 1.5-2 m; De asemenea purtarea măștii este obligatorie pe toată durata șederii în sediul FRF.
- La intrarea în sediul FRF persoanele vor fi obligate să se dezinfecteze pe mâini (utilizând dispenserul cu dezinfectant existent la Recepția FRF sau în imediata vecinătate a acesteia). Refuzul respectării acestei măsuri determină imposibilitatea permiterii accesului persoanei respective în sediul FRF. Procedura de dezinfectare a mâinilor va fi efectuată indiferent dacă persoana respectivă poartă sau nu mănuși de protecție.
- Fiecărei persoane care va intra în incinta FRF fără mască de protecție, i se va pune la dispoziție o mască pe care trebuie să o poarte pe toată durata cât se află în incintă (angajații vor primi o mască care va putea fi folosită timp de maxim 4 ore, în funcție de programul de lucru). În situația în care angajații FRF sau vizitatorii dețin propriile măști de protecție, aceștia le pot utiliza.
- Persoanele care se ocupă de triaj, cele care se ocupă de curățenie și îngrijire, precum și cele care manevrează diverse produse, corespondență, bani, facturi, documente din arhiva, vor primi mască, vizieră și mănuși. Persoanele care se ocupă de curățenie și îngrijire vor primi mănuși menajere și vizieră, după caz, pe durata desfășurării activității (iar în restul timpului va fi obligatoriu spălarea/dezinfecția mâinilor cât mai des).
- În zona de așteptare de la parter vor putea staționa maximum patru persoane care vor respecta distanța de minimum 2m, nefiind permis a fi format un grup mai mare de trei persoane.
- Numai dupa eliberarea unui loc în zona de așteptare se va permite accesul unei alte persoane.
- Se recomandă staționarea persoanelor vizitatoare în afara clădirii.
- Persoana de la recepție și unul dintre îngrijitorii clădirii vor fi responsabili cu dezinfectarea obiectelor/coletelor care ajung la sediul FRF, pentru utilizarea în scop profesional.
- Angajații FRF au responsabilitatea de a manifesta o atitudine preventivă și de a-și lua întotdeauna toate măsurile de protecție în conformitate cu prezenta procedură, întrucât răspândirea virusului este posibilă și din partea persoanelor care nu manifestă simptome specifice.