Programul LIFE TACKLE – Teaming up for A Conscious Kick for the Legacy of Environment, în care Federația Română de Fotbal a fost implicată alături de parteneri europeni, s-a încheiat cu dezbaterea Fotbal: O pasă strategică pentru un mediu sustenabil, desfășurată marți, 8 februarie.
Discuția i-a avut ca invitați pe Nicolae Ștefănuță, membru al Comisiei de Mediu din Parlamentul European, Thomas Moldovan, secretar de stat în Ministerul Sportului, Lucian Mircescu, fostul șef al delegației pe sport, în cadrul Președinției României la UE, și pe Florian Nuță, prorector la Universitatea Danubius din Galați și a fost moderată de Florin Șari, manager de responsabilitate socială și bună guvernanță al FRF.
Pe lângă o prezentare a rezultatelor obținute de FRF în cadrul Programului TACKLE, discuțiile s-au concentrat pe măsurile care pot fi luate în organizarea evenimentelor fotbalistice pentru a minimiza impactul negativ asupra mediului, dar și schimbările de infrastructură de care e nevoie în România atunci când vorbim de un fotbal sustenabil.
Federația Română de Fotbal și-a asumat obiectivele proiectului TACKLE și din perspectiva organizării la București a celor 4 meciuri de fotbal din cadrul Campionatului European de Fotbal UEFA EURO 2020.
Printre schimbările care au avut loc în cadrul programului se numără:
– un studiu de fezabilitate pentru regenerabile la Voluntari;
– achiziții „verzi” și cursuri pentru colegii noștri din FRF;
– distribuirea de pahare reutilizabile la meciurile naționalei și reciclarea scaunelor rupte de pe Arena Națională;
– instalarea de nocturne cu LED și instalatii de regenerabile pentru stadioanele Steaua, Rapid și Arcul de Triumf;
– instalarea unor nocturne cu LED pe cele 150 de baze mari și 100 de terenuri mici din programul CNI.
Proiectul TACKLE s-a derulat între 2018 – 2022 și a colectat exemple de bune practici în domeniul managementului de mediu, a testat soluții pentru diverse stadioane din Europa, a facilitat schimbul de experiență între federații de fotbal și alți actori relevanți în scopul îmbunătățirii acțiunilor de sustenabilitate a evenimentelor fotbalistice.