Cei doi arbitri români împreună cu brigăzile lor vor conduce două partide din faza principală a UEFA Europa League, etapa cu numărul 4.
Radu Petrescu a fost delegat la jocul dintre Manchester United și PAOK, de joi, 7 noiembrie, ora 22:00, pe Old Trafford. El va fi ajutat de asistenții Radu Ghinguleac și Mircea Grigoriu, în timp ce al patrulea oficial va fi Marcel Bîrsan. În camera VAR se vor afla italienii Daniel Chiffi și Aleandro Di Paolo.
Manchester United se află pe locul 21 din 36, după 3 remize în primele 3 runde, în timp ce PAOK este pe 30, cu un singur punct.
Marian Barbu va conduce la centru meciul dintre Hoffenheim și Lyon, programat tot joi, 7 noiembrie, de la 22:00. Din brigadă mai fac parte asistenții Ovidiu Artene și Imre Bucsi și al patrulea oficial Sebastian Colțescu. În camera VAR vor fi Cătălin Popa și Clay Ruperti (Țările de Jos).
Hoffenheim a acumulat 4 puncte și se află pe locul 18 în clasamentul Europa League, iar Lyon, cu două victorii și un eșec, este pe 10.