Coman Tiru
Sportpictures.eu

În partida de la Ovidiu, dintre Viitorul și FCSB, în care s-au aflat pe gazon cei mai mulți jucători tineri, trei goluri au fost reușite de fotbaliști eligibili reguli introduse de FRF.

Pentru a doua etapă consecutivă din Liga 1, 40 de jucători U21 s-au aflat pe teren la cele șapte partide disputate. Dintre aceștia, 25 au fost titulari, iar 15 au jucat toate cele 90 de minute.

Meciul de la Ovidiu, dintre Viitorul și FCSB, a fost unul extrem de spectaculos, câștigat de roș-albaștri cu scorul de 4-1, trei dintre goluri fiind marcate de jucători U21, Florinel Coman, Dennis Man și Daniel Benzar.

Cu reușita din partida cu Viitorul, Florinel Coman (foto) a ajuns la cinci goluri în acest sezon și se află la egalitate, împreună cu Gnohere și Mitriță, pe primul loc în topul marcatorilor din Liga 1.

La Ovidiu, cei doi antrenori au folosit, în total, 13 jucători eligibili pentru regula U21, Viitorul șapte, iar FCSB, șase.

Tot în această rundă un nou jucător U21 a debutat în prima divizie: Alexandru Corban, mijlocașul celor de la FC Botoșani, în timp ce Silviu Balaure (Astra) a reușit primul său gol stagional.

 

Concordia – Astra 0-3

Balaure (56), Roșu (80 – pen.), Begue (82)

Concordia: Panait (integralist)

Astra: Balaure (integralist), V. Gheorghe (din minutul 57)

 

Dunărea Călărași – Poli Iași 2-0

V. Alexandru (56), Kanda (80)

Dunărea: Simion (integralist)

Poli Iași: Chelaru (titular, 71 de minute), P.Petre (din minutul 62)

 

Dinamo – Hermannstadt 2-1

Salomao (4), Pesic (90+4) / Nkololo (48)

Dinamo: R. Grigore (titular, 75 de minute), Moldoveanu (din minutul 58), Sorescu (din minutul 65)

Hermannsadt: Căbuz (integralist)

 

Gaz Metan – CFR Cluj 0-0

Gaz Metan: Olaru (integralist), Trif (din minutul 74)

CFR Cluj: A. Radu (integralist), Costache (titular, 59 de minute), Mailat (din minutul 59)

 

Viitorul – FCSB 1-4

Vînă (71) / Fl. Coman (45), Man (52), D. Benzar (82), Rusescu (89)

Viitorul: Ghiță (titular, 5 minute – eliminat), Băluță (integralist), Ciobanu (integralist), I. Hagi (integralist), Mățan (titular, 14 minute), Drăguș (titular, 64 de minute), Boboc (din minutul 14)

FCSB: Nedelcu (integralist), Fl. Coman (titular, 45 de minute), Man (integralist), Moruțan (din minutul 46), A. Vlad (din minutul 67), D. Benzar (din minutul 72)

 

FC Botoșani – Sepsi 0-0

FC Botoșani: Chindriș (integralist), Oaidă (titular, 87 de minute), Corban (din minutul 79)

Sepsi: Drăghici (titular, 88 de minute), Hamed (din minutul 61)

 

FC Voluntari – U Craiova 1948 Club Sportiv 1-5

Laidouni (86 – pen.) / Bancu (24, 42, 88 – pen.), Kelic (28), Mitriță (40)

FC Voluntari: Pîrcălabu (titular, 23 de minute), Tudorie (din minutul 23)

Craiova: Borța (integralist), Baicu (integralist), Cicâldău (integralist), Burlacu (din minutul 59), Markovic (din minutul 67)

 

Tabloul complet al prezenței jucătorilor U21 în etapa 6-a a Ligii 1, ediția 2018-2019

Portari: Căbuz (Hermannstadt), A. Vlad (FCSB)

Fundași: Panait (Concordia), R. Grigore (Dinamo), A. Radu (CFR), Ghiță (Viitorul), Boboc (Viitorul), Chindriș (Botoșani), Borța (Craiova)

Mijlocași: Balaure (Astra), V. Gheorghe (Astra), Simion (Dunărea), Chelaru (Poli Iași), P. Petre (Poli Iași), Sorescu (Dinamo), Olaru (Gaz Metan), Trif (Gaz Metan), Costache (CFR), Mailat (CFR), Băluță (Viitorul), Ciobanu (Viitorul), I. Hagi (Viitorul), Mățan (Viitorul), Nedelcu (FCSB), Moruțan (FCSB), Oaidă (Botoșani), Corban (Botoșani), Drăghici (Sepsi), Hamed (Sepsi), Pîrcălabu (Voluntari), Baicu (Craiova), Cicâldău (Craiova)

Atacanți: Moldoveanu (Dinamo), Drăguș (Viitorul), Fl. Coman (FCSB), Man (FCSB), D. Benzar (FCSB), Tudorie (Voluntari), Burlacu (Craiova), Markovic (Craiova)

 

 Pe frf.ro veți descoperi la finele fiecărei etape radiografia evoluțiilor jucătorilor Under 21 utilizați  de  echipele din Liga 1.