Miercuri, 5 august, la Casa Fotbalului a avut loc tragerea la sorți a barajului de menținere/promovare în Liga 1.
CS Mioveni va fi reprezentanta Ligii 2 la baraj după ce a reușit să încheie pe locul al treilea play-off-ul competiției. Echipa care va lupta pentru menținerea în Liga 1 va fi decisă la finalul play-out-ului.
În urma tragerii la sorți, reprezentanta Ligii 1 va găzdui manșa tur a barajului, în data de 9 august. Returul va avea loc 3 zile mai târziu, la Mioveni, pe 12 august. Orele de start vor fi comunicate ulterior.
În urma exprimării opiniei cluburilor din play-out-ul Ligii 1, Comitetul de Urgență a menținut, prin decizia din 3 august, programarea inițială a jocurilor de baraj pentru zilele de 9 și 12 august 2020.
Învingătoarea barajului în urma celor două manșe va evolua în sezonul 2020-2021 al Ligii 1.