Foto: UEFA

Reprezentativa U19 a României este calificată din oficiu la EURO U19 2025, România primind șansa organizării turneului continental în perioada 13-26 iunie.

Categoriile de vârstă juvenile au beneficiat de un turneu internațional la nivel înalt încă din 1948, dar organizat sub titulatura FIFA International Youth Tournament, până când UEFA, în 1956, a preluat competiția.

În perioada 1980-2001 am avut un Campionat European Under 18, devenit sub actuala titulatură, EURO U19, începând cu 2002. Practic, aproape de coordonatele prezentului și cu criteriile de eligibilitate ale jucătorilor din prezent, vorbim de EURO U19 2025 care va fi găzduit de România drept turneul continental Under 19 cu numărul 22.

Europeanul U19 se organizează anual, doar că edițiile 2020 și 2021, programate în Irlanda de Nord, respectiv România, au fost anulate din cauza efectelor pandemiei Covid.

20 de țări până în 2027, dar de două ori România!

Așadar, 22 de ediții EURO U19 așa cum îl cunoaștem, dacă adăugăm turneul ce va fi găzduit de FRF și țara noastră în această vară! Iar România are o sarcină onorantă, pentru că doar două țări au primit de două ori această șansă în istoria competiției!

Irlanda de Nord a găzduit EURO U19 în 2005 și 2024, în vreme ce UEFA a ales România pentru edițiile 2011 și 2025.

În rest, EURO U19 a fost găzduit până acum o singură dată în fiecare țară. Lista e compusă, cronologic, din Norvegia, Liechtenstein, Elveția, Polonia, Austria, Cehia, Ucraina, Franța, Estonia, Lituania, Ungaria, Grecia, Germania, Georgia, Finlanda și Armenia.

De menționat că edițiile 2026 și 2027 vor fi organizate în Țara Galilor, respectiv Israel, așadar România își va păstra statutul aparte în context european!