Reprezentativa juniorilor născuți începând cu 1 ianuarie 2007 a încheiat participarea la Syrenka Cup, un turneu amical dedicat juniorilor și găzduit de Polonia.

Naționala pregătită de Nicolae Roșca a debutat în competiție sâmbătă, 20 august, în fața Georgiei, scor 3-1, iar marți, 22 august, a învins, 2-0, selecționata similară a Țării Galilor.

Ultimul meci al competiției, programat joi, 24 august, chiar împotriva țării gazdă, tricolorii au fost învinși cu 3-2, după ce au deschis scorul și au reușit să egaleze scorul în partea secundă printr-un gol superb marcat din lovitură liberă de Mihai Toma.

România a încheiat competiția pe poziția a doua în grupă, cu 6 puncte, în spatele Poloniei, care a câștigat toate cele 3 partide disputate.

ROMÂNIA U17 – POLONIA U17 2-3 (Găină 31, Toma 52 / Popielec 42, Szczepaniak 47, Mazurek 68)

Echipa României în partida contra Poloniei:

1. Ungureanu – 15. Bușe, 6. Cotor, 19. Manolache (5. Ștefan, 56)- 2. Gașpăr, 4. Laszlo (16. Stana, 80), 8. Petculescu, 13. Ilaș – 10. Toma-cpt. (17. Boșneag, 80) – 20. Bărbulescu (18. Burlacu, 56), 11. Găină (3. Pădurariu, 66)

Rezerve: 12. Fleșeriu – 9. Câmpan, 14. Tomșa

Meciurile României U17 la Syrenka Cup 2023:

  • Duminică, 20 august, ora 14:00*: Georgia – România 1-3 (Sulejówek) – Vezi rezumatul pe FRF.tv!
  • Marți, 22 august, ora 14:00*: România – Țara Galilor 2-0 (Varșovia)
  • Joi, 24 august, ora 12:00*: România – Polonia 2-3 (Sulejówek)

* orele sunt cele din România

Pentru participarea la Syrenka Cup, selecționerul Nicolae Roșca a convocat următorul lot:

Portari: Bogdan Ungureanu (FC Rapid 1923), Paul Fleșeriu (Arminia Bielefeld | Germania)

Fundași: Florin Gașpăr (Universitatea Craiova), Narcis Ilaș (FC Botoșani), Ștefan Ioniță (Dinamo), *Fabian Vitan (Universitatea Cluj), Eduard Cotor (VfL Osnabrück | Germania), Matei Manolache (FCSB), Ricardo Pădurariu (FCSB), Bogdan Bușe (Universitatea Craiova)

Mijlocași: Matyas Laszlo (FCSB), Robert Petculescu (Universitatea Craiova), Mihai Toma (FCSB), Troy Tomșa (Sassuolo | Italia), Cosmin Stana (Universitatea Craiova), Luca Bărbulescu (Augsburg | Germania), Dragoș Găină (Universitatea Craiova), Diego Burlacu (FC Bacău), Mihai Boșneag (Augsburg | Germania)

Atacanți: Lucas Câmpan (CS Socodor), David Popa (FCSB)

* Accidentat după convocarea inițială, Fabian Vitan a fost înlocuit în lot de Bogdan Bușe

România U17 se pregătește pentru prima rundă a calificărilor la EURO 2024. În perioada 15-21 noiembrie, tricolorii vor întâlni Norvegia, Franța și Estonia. Se califică la Turul de Elită primele două din fiecare grupă împreună cu cele 5 echipe de pe locul 3 cu cele mai bune rezultate înregistrate în fața primelor două clasate.