Peste 250 de voluntari vor contribui la succesul unui nou eveniment fotbalistic major în România.

Miercuri, 18 ianuarie 2023, s-au deschis oficial înscrierile pentru programul de voluntariat al UEFA Under 21 Championship Georgia-România 2023. Programul este deschis tuturor persoanelor care vor împlini vârsta de 18 ani până la data de 1 iunie 2023 și care vor să-și îmbogățească experiența personală contribuind la succesul unui eveniment sportiv major.

La fel ca în cazul UEFA EURO 2020, când peste 800 de voluntari au făcut parte din echipa care a organizat 4 meciuri la București, și de această dată programul de voluntariat pentru UEFA Under 21 promite o experiență de neuitat.

Voluntarii vor fi o parte integrantă din organizarea UEFA Under 21 Championship, iar programele de voluntariat vor fi implementate de structurile locale de organizare (LOS) din cele două țări. Echipa de management al voluntarilor din cadrul acestei structuri va fi responsabilă de recrutarea, instruirea și gestionarea voluntarilor în timpul evenimentului.

Programul de voluntariat va fi disponibil atât în București, cât și în Cluj-Napoca, iar fiecare voluntar va fi alocat unuia din cele 4 stadioane gazdă ale competiției: Giulești, Steaua, Cluj Arena și Dr. Constantin Rădulescu.

Voluntarii selectați să facă parte din echipa de eveniment pot alege să contribuie la unul dintre cele 10 proiecte:

  • Venue Management
  • Venue Broadcasting
  • Media Services and Operations
  • Commercial Operations
  • Match Organisation
  • Accreditation
  • Hospitality
  • Ticketing
  • Ceremonies
  • Volunteer Management

AFLĂ TOATE DETALIILE DESPRE PROGRAMUL DE VOLUNTARIAT!

„Începând cu povestea frumoasă scrisă de peste 800 de coechipieri la EURO 2020 în București și continuând cu meciurile echipelor naționale, voluntarii implicați în evenimentele organizate de FRF au avut o contribuție fără egal în ultimii ani. Am văzut grupuri extrem de diverse de oameni, aduși împreună de pasiunea pentru fotbal sau pentru voluntariat, care au realizat lucruri remarcabile. Acest nou eveniment ne oferă șansa să creăm noi amintiri împreună.” – Andrei Angelescu, Volunteer Program Manager EURO U21