Marți, 26 noiembrie, în cadrul ședinței de Comitet Executiv a Federației Române de Fotbal, a fost aprobat calendarul competițional pentru a doua parte a sezonului în fotbalul feminin.

SuperLiga Feminină încheie sezonul regular cu ultima etapă programată pe 8-9 decembrie 2024! Jucătoarele revin pe teren în luna februarie, când primele patru clasate vor începe play-off-ul în weekend-ul 15-16 februarie 2025, în timp ce următoarele patru echipe vor începe play-out-pe 2 martie. 

Mai jos datele de reluare a competițiilor feminine în 2025:

  • Liga 2 Feminin: 16 martie 2025
  • Liga 3 Feminin: 16 martie 2025
  • Campionatul Național de Junioare U17: 21 martie 2025
  • Liga Elitelor U15 și CN de Junioare U15: 22 martie 2025

Tot în cadrul ședinței de Comitet Executiv din 26 noiembrie s-au stabilit și datele de disputare ale Cupei României în 2025! Astfel, faza grupelor se va desfășura în perioada martie-aprilie 2025, cu meciuri pe 19 martie, 16 aprilie și 30 aprilie 2025!

Semifinalele se vor disputa pe 14 mai 2025, urmând ca finala să se joace pe 11 iunie 2025, locația de desfășurare urmând a fi anunțată ulterior.