Comitetul de Urgență al FRF a aprobat azi, 18 septembrie, componența celor două serii pentru Liga Elitelor U17 și U19, precum și regulamentele celor două competiții pentru sezonul 2020-2021.
Liga Elitelor U17 și Liga Elitelor U19 se vor relua la data de 26 septembrie. Ținând cont de criteriul geografic, cele 24 de cluburi participante au fost împărțite în două serii de câte 12.
Tot azi s-au aporbat și regulamentele celor două competiții:
Acestea se vor desfășura în următoarele etape:
- Etapa regulară:
Se desfășoară pe parcursul a 22 de etape, sistem campionat (11 tur și 11 retur). După parcurgerea acestei etape, echipele vor participa în faza următoare a competiției în funcție de poziția din clasament, mentinându-se punctele acumulate în această etapă. - Etapa semifinală:
Participă 4 echipe, respectiv echipele clasate pe locurile I și II din cele două serii ca urmare a etapei regulare. - Etapa finală:
Participă 4 echipe, dintre care 2 dispută finala mică (echipele învinse în semifinale), iar celelalte 2 dispută finala mare (câștigătoarele etapei semifinale).
FRF sprijină cluburile pentru a participa în Liga Elitelor
Fiecărui club din Liga 1 și Liga 2 ale cărui echipe vor participa în competițiile Liga Elitelor U19 și U17, în sezonul 2020-2021, i se va aloca suma de 4.000 de euro, reprezentând ajutor FRF pentru testare RT-PCR SARS-CoV-2.
Celelalte cluburi participante, având în vedere că nu beneficiază de plățile de solidaritate din partea UEFA pentru anul 2020, vor primi din partea FRF 12.500 euro, sumă ce reprezintă subvenție pentru competițiile Liga Elitelor U19 și U17, și încă 4.000 de euro, ajutorul FRF pentru testări RT-PCR SARS-CoV-2.