Evenimentul a avut loc joi, 28 ianuarie, la Nyon. La tragerea la sorți au fost completate 8 grupe de câte 6 echipe și una de câte 5.
România și Georgia, gazdele turneului final U21 de peste doi ani, sunt calificate direct.
În deschiderea tragerii la sorți, au fost prezentate mesajele țărilor gazdă ale turneului. „EURO U21 din 2023 va reprezenta o oportunitate unică pentru antrenori, jucători, suporteri și țările care vor organiza turneul. Împreună vom descoperi noile staruri ale fotbalului european. Mult succes tuturor!”, le-a transmis președintele FRF, Răzvan Burleanu, echipelor care vor intra în competiție pentru un loc la EURO.
Iată grupele din preliminariile EURO 2023:
- Grupa A: Croația, Austria, Norvegia, Finlanda, Azerbaidjan, Estonia
- Grupa B: Germania, Polonia, Israel, Ungaria, Letonia, San Marino
- Grupa C: Spania, Rusia, Slovacia, Irlanda de Nord, Lituania, Malta
- Grupa D: Portugalia, Grecia, Islanda, Belarus, Cipru, Liechtenstein
- Grupa E: Țările de Jos, Elveția, Bulgaria, Țara Galilor, Moldova, Gibraltar
- Grupa F: Italia, Suedia, Irlanda, Bosnia-Herțegovina, Muntenegru, Luxemburg
- Grupa G: Anglia, Cehia, Slovenia, Albania, Kosovo, Andorra
- Grupa H: Franța, Serbia, Ucraina, Macedonia de Nord, Insulele Feroe, Armenia
- Grupa I: Danemarca, Belgia, Turcia, Scoția, Kazahstan
Partidele din grupe se vor disputa începând din martie 2021 și până în iunie 2022. La turneul final merg direct câștigătoarele celor 9 grupe plus echipa de pe locul secund cu cel mai bun punctaj. Celelalte 8 ocupante ale poziției a doua vor disputa, în septembrie 2022, un play-off, pentru ultimele 4 locuri la EURO.
Turneul final cu 16 participante va fi organizat în țara noastră în Cluj-Napoca și București, fiecare oraș urmând a fi gazda unei grupe. Stadioanele din România, în ordinea capacității, vor fi:
Arena Națională (București) – 54.028 locuri
Stadionul Steaua (București) – 31.254 locuri
Cluj Arena (Cluj-Napoca) – 30.201 locuri
Dr. Constantin Rădulescu (Cluj-Napoca) – 23.500 locuri
În Georgia, partidele se vor desfășura pe stadioanele
Dinamo Arena (Tbilisi) – 54.202 locuri
Stadionul “Mikheil Meskhi” (Tbilisi) – 25.154 locuri
Stadionul Batumi (Batumi) – 20.383 locuri
Stadionul Fazisi (Poti) – 8.200 locuri
Meciul de deschidere va avea loc în România, iar ultimul act al competiției se va desfășura în Georgia.