Sâmbătă, 6 aprilie, la Sala Sporturilor “Romeo Iamandi” din Buzău, Federația Română de Fotbal a organizat, cu sprijinul Asociației Județene de Fotbal Buzău și a Inspectoratului Școlar Județean Buzău, a doua ediție din cadrul proiectului “Împreună Suntem Fotbal în grădinițe”.
Începând de la ora 9:00, organizați în serii, 1598 de copii preșcolari din tot județul, băieți și fete, s-au distrat și au jucat fotbal în cinci ateliere adaptate vârstei lor. Înainte să parcurgă acest circuit, dar și la finalul lui, s-au putut delecta cu ateliere de face painting și desene, urmărind cu emoție demonstrațiile de freestyle cu mingea de fotbal.
Timp de opt ore, toții copii, atent îndrumați de foștii internaționali Lucian Sănmărtean, Miodrag Belodedici și Ion Vlădoiu, membri ai echipei FRF, au exersat, într-un mod distractiv, primii pași de fotbal.
La final, fiecare copil a primit cadouri și medalii din partea Federației Române de Fotbal.
La eveniment au participat și președintele FRF, Răzvan Burleanu, Managerul Departamentului Dezvoltare Fotbalistică FRF, Ciprian Paraschiv, Managerul Grow al FRF, Daniel Petcu, alături de gazda evenimentului, Adrian Petre, președinte al AJF Buzău.
Deoarece fotbalul nu e doar un mod distractiv de a face mișcare, ci și contribuie direct la formarea celor mici printr-o viață sănătoasă și un set de valori importante, prin proiectul “Împreună Suntem Fotbal în grădinițe”, Federația Română de Fotbal vine în spijinul preșcolarilor și oferă asistență grădinițelor ce doresc să aducă fotbalul în viața copiilor.
Federația Română de Fotbal susține practicarea fotbalului de la o vârstă cât mai fragedă, astfel că grădinițele ce vor implementa în orarul copiilor cel puțin o oră de fotbal pe săptămână vor primi suport din partea FRF. Acesta constă în echipament, mini-porți mobile, mingi și elemente necesare pentru delimitarea suprafeței de joc.
Prima ediție a acestui proiect implementat de FRF a avut loc la Iași, în luna noiembrie a anului trecut. Detalii despre eveniment AICI.