Înaintea reluării Ligii 1 după pauza cauzată de meciurile echipelor naționale, Comisia Centrală a Arbitrilor a organizat o întâlnire cu arbitrii din primul eșalon.
Acțiunea a constat într-un seminar la sediul FRF, în 28 septembrie, cu prezentarea susținută de președintele CCA, Kyros Vassaras, însoțită de elemente din testarea teoretică, apoi, în 29 septembrie, testarea fizică pe terenul sintetic al Centrului Național de Fotbal Mogoșoaia. De asemenea, acțiunea de pe teren a fost supervizată de Kyros Vassaras.
Liga 1 se reia vineri, 30 septembrie, cu primul meci al etapei cu numărul 12, Universitatea Craiova – FC Voluntari, de la ora 21:00.
Ședință cu președinții comisiilor județene ale arbitrilor
Anterior întâlnirii cu arbitrii din Liga 1, membrii CCA au organizat o ședință la care au fost invitați toți președinții comisiilor județene ale arbitrilor. Tema principală a fost planul CCA – CJA pe următorii 4 ani, care are ca obiective, printre altele, dezvoltarea arbitrajului și creșterea numărului de oficiali de joc.