Reprezentativa Under 21 a României, participantă anul viitor la Campionatul European găzduit de țara noastră împreună cu Georgia, se va reuni luni, 14 noiembrie, pentru un stagiu de pregătire.

Întrucât acțiunea nu se va desfășura într-o fereastră de meciuri internaționale FIFA, multe federații au renunțat la organizarea de meciuri amicale pentru selecționatele U21. În acest context, naționala pregătită de Emil Săndoi va disputa două jocuri de verificare în fața unor echipe de club:

  • Joi, 17 noiembrie, ora 17:00, Ghencea: CSA Steaua – România U21
  • Luni, 21 noiembrie, ora 13:00, Pitești: Campionii FC Argeș – România U21

Ambele jocuri vor putea fi urmărite LIVE pe FRF.tv.

Lotul convocat pentru acest stagiu de pregătire este format din 25 de jucători:

PORTARI: Andrei Gorcea (U Cluj), Robert Popa (U Craiova 1948), Szilárd Gyenge (FK Csíkszereda);

FUNDAȘI: Dan Sîrbu (Farul Constanța), Bogdan Racovițan (Rakow | Polonia), Andrei Coubiș (AC Milan | Italia), Victor Dican (FC Botoșani), Ricardo Farcaș (Siena | Italia), Valentin Țicu (ACS Petrolul 52), Andres Dumitrescu (Sepsi OSK);

MIJLOCAȘI: Marius Corbu (Puskás Akadémia), Vladimir Screciu (Universitatea Craiova), Mihai Lixandru (CS Mioveni), Vlad Pop (CS Mioveni), Constantin Grameni (Farul Constanța), Alexi Pitu (Farul Constanța), Alexandru Ișfan (FC Argeș), Ștefan Baiaram (Universitatea Craiova), Alexandru Oroian (Hermannstadt), Octavian Popescu (FCSB), Rareș Ilie (Nice | Franța), Adrian Mazilu (Farul Constanța);

ATACANȚI: Jovan Marković (Universitatea Craiova), David Miculescu (FCSB), Daniel Bîrligea (CFR Cluj).

Acreditări la meciurile U21

Reprezentanții instituțiilor media care doresc să asiste la partidele de verificare ale naționalei U21 din această lună sunt rugați să trimită solicitări nominale, până marți, 15 noiembrie, ora 13:00, pe adresele relatii.publice@csasteaua.ro (pentru meciul CSA Steaua – România U21), respectiv mediafcarges@yahoo.com (pentru meciul Campionii FC Argeș – România U21).

Adversarii de la EURO 2023

La Campionatul European de anul viitor, România a fost trasă la sorți într-o grupă alături de Spania, Ucraina și Croația. Programul meciurilor de la EURO 2023:

  • Miercuri, 21 iunie 2023, ora 21:45: ROMÂNIA – Spania
  • Sâmbătă, 24 iunie 2023, ora 19:00: ROMÂNIA – Ucraina
  • Marți, 27 iunie 2023, ora 21:45: Croația – ROMÂNIA