Joi, 29 octombrie 2020, la Târgoviște, președintele Federației Române de Fotbal, Răzvan Burleanu, împreună cu primarul municipiului Târgoviște, Daniel Cristian Stan, au inaugurat un teren de fotbal cu suprafață de joc artificială.
Amenajarea terenului sintetic de fotbal din Târgoviște face parte dintr-un proiect amplu început de Federația Română de Fotbal prin care se dorește construirea unui asemenea teren în fiecare județ din țară. Terenul sintetic din Târgoviște, situat în vecinătatea Complexului de Natație, se alătură celorlalte terenuri finalizate din Timișoara, Piatra Neamț, Iași, Botoșani, Deva, Râmnicu Sărat și Giurgiu, iar acestora li se adaugă și terenul cu suprafață naturală de la Târgu Mureș.
Administratorul terenului este Primăria Târgoviște, iar membrii afiliați FRF din județul Dâmbovița îl pot folosi fără costuri.
“Ne-am dorit foarte mult ca acest proiect să prindă viață, mă bucur să văd că am reușit să realizăm acest teren și mulțumesc primăriei din Târgoviște pentru implicare, în special domnului primar. Obiectivul a fost să redăm copiilor bucuria jocului de fotbal, iar acum copiii din Târgoviște au un nou teren unde pot practica fotbalul. Îmi aduc aminte ce era aici când am făcut prima vizită, acum totul arată mult mai bine. Infrastructura este una foarte importantă, tot fotbalul românesc are nevoie de investiții în această zonă. Ca urmare a condițiilor meteo, în România aproximativ cinci luni din an terenurile cu gazon natural nu se pot folosi în condiții optime, astfel că terenurile cu suprafață sintetică sunt o soluție bună. Este cel mai mare proiect investițional al FRF, unul finanțat exclusiv din mediul privat, împreună cu sponsorii noștri am creat acest fond pe care l-am alocat în această direcție. Nu ne vom opri aici, am realizat deja astfel de terenuri la Timișoara, Piatra Neamț, Iași, Botoșani, Deva, Râmnicu Sărat și Giurgiu, iar curând ne dorim să mai inaugurăm două, la Satu Mare și la Reghin, dar proiectul va continua și în alte județe, bineînțeles cu sprijinul autorităților locale”, a declarat Răzvan Burleanu.
“Vreau să mulțumesc Federației Române de Fotbal pentru investiția făcută! Este cel mai frumos moment al unei investiții, momentul inaugurării, pentru că e un proiect dus la final cu succes. Târgoviște are începând de azi un teren sintetic la standarde FIFA, cu instalație de nocturnă și o tribună de 300 de locuri, realizat în parteneriat cu Federația Română de Fotbal, un parteneriat ce va dura încă zece ani. Zona în care e amplasat va continua să se dezvolte, avem mai multe proiecte în acest sens. Referitor la acest stadion, primăria municipiului Târgoviște s-a ocupat de tot ceea ce ține de infrastructură, iar Federația Română de Fotbal a montat suprafața de joc”, a spus primarul municipiului Târgoviște, Daniel Cristian Stan.
La eveniment au mai participat Mihai Stoichiță, directorul tehnic al FRF, Gabriel Bodescu, secretarul general-adjunct al FRF, Emil Săndoi, antrenorul Chindiei Târgoviște, dar și Marcel Ghergu, președintele clubului dâmbovițean.