Naționala pregătită de selecționerul Adrian Dulcea dispută în perioada 20-26 martie meciurile de la Turul de Elită, ultima etapă a calificărilor înaintea turneului final EURO U19.

Programul meciurilor este următorul:

  • Miercuri, 20 martie: Turcia – România 2-0
  • Sâmbătă, 23 martie: Germania – România, ora 13:30
  • Marți, 26 martie: România – Croația, ora 15:00

Meciurile pot fi urmărite live pe FRF.tv!

După o primă repriză încheiată la egalitate, scor 0-0, naționala României a început mai bine a doua parte a jocului, ratând câteva ocazii importante. De cealaltă parte, deși nu a avut multe ocazii clare, Turcia a reușit să deschidă scorul după o eroare în apărarea României. Ayman Gulasi l-a învins pe Vlad Răfăilă în minutul 82 cu un șut puternic. Al doilea gol al Turciei a venit în prelungirile partidei după o minge pierdută la mijlocul terenului de jucătorii României, Halil Ozdemir ducând scorul la 2-0. Următorul meci al tricolorilor este sâmbătă, 23 martie, împotriva Germaniei.

TURCIA – ROMÂNIA 2-0

Au marcat: Ayman Gulasi (82′), Halil Ozdemir (90’+2)

ROMÂNIA: 1. Răfăilă – 2. Aioanei, 4. Tudose, 22. Șoptirean, 6. Borza (14. Moraru 87′) – 8. Raicu (20. Stancovici 79′), 5. Jalade-cpt., 7. Dulcea – 11. Mazilu (16. Rădulescu 79′), 9. Stan (19. Kodor 66′), 17. Caragea (10. Pop 66′)

Selecționer: Adrian Dulcea

Rezerve: 12. Frănculescu – 3. Chinteș, 13. Bădescu

TURCIA: 1. Ertas – 2. Yavuz, 4. Kayali, 15. Basyigit, 13. Arkan (3. Yilmaz 62′) – 8. Gezek, 6. Dagdeviren, 10. Uzun (18. Gulasi 72′) – 11. Bars (17. Bayram 62′) – 9. Yildirim (5. Sankaya 85′), 7. Inanoglu (19. Ozdemir 46′)

Selecționer: Soykan Basar

Rezerve: 23. Bayaram – 14. Fidan, 20. Ayhan

Se califică la EURO U19 câștigătoarele celor șapte grupe de la Turul de Elită. Turneul final va fi găzduit de Irlanda de Nord în perioada 15-28 iulie 2024. Naționala României a participat la două ediții de Campionat European U19, în 2011 și 2022. În 2025, turneul final EURO U19 va fi găzduit de România.

Lotul convocat de selecționerul Adrian Dulcea:

Portari: Adrian Frănculescu (CSA Steaua), Vlad Răfăilă (Farul Constanța), Rafael Munteanu (Farul Constanța)

Fundași: Alin Chinteș (Universitatea Cluj), Mario Aioanei (Unirea Slobozia), Mario Tudose (CFC Argeș), Roberto Jalade (Sevilla FC / Spania), Matteo Duțu (Lazio Roma / Italia), Dominik Soptirean (FC Augsburg / Germania), Andrei Borza (FC Rapid 1923), Robert Bădescu (FC Rapid 1923)

Mijlocași: Alin Raicu (CSA Steaua), Patrick Dulcea (CFC Argeș), Matei Moraru (Ceahlăul Piatra Neamț), Victor Stancovici (FC Unirea Dej), Andrei Florea (Juventus Torino / Italia), Rareș Pop (UTA Arad), Adrian Caragea (Sassuolo / Italia), Mihnea Rădulescu (Gloria Buzău), Adrian Mazilu (SBV Vitesse / Țările de Jos)

Atacanți: Alexandru Stan (CS Mioveni), Jason Vescan-Kodor (US Lecce / Italia)