Comitetul Executiv UEFA a decis astăzi să anuleze ediția 2020/21 a UEFA Youth League din cauza pandemiei Covid-19 și a efectelor sale asupra organizării competițiilor.
Anul trecut UEFA a decis să modifice formatul competiției și să amâne începerea acesteia, dar măsurile impuse de autoritățile sanitare din Europa s-au înmulțit în ultima perioadă. Restricțiile de călătorie care afectează cluburile participante creează dificultăți majore pentru organizarea meciurilor, iar două cluburi au anunțat deja că se retrag din competiție.
Comitetul executiv al UEFA a subliniat că nu există nicio posibilitate de a amâna în continuare începerea competiției și că sănătatea și siguranța jucătorilor trebuie să aibă prioritate.
Din păcate, condițiile pentru reluarea acestei competiții internaționale de tineret nu sunt îndeplinite în circumstanțele actuale, luându-se astfel decizia de a anula ediția UEFA Youth League din acest sezon.
Campioana Ligii Elitelor U19, FC Viitorul, urma să reprezinte România în competiția UEFA. Constănțenii ar fi trebuit să debuteze pe 2 martie, în primul tur, împotriva campioanei Ciprului, Apoel Nicosia.