Ziua de duminică a bifat alte două partide din cadrul primei runde a competiţiei Liga 2 Casa Pariurilor, prima la Buzău şi a doua în Capitală. Duelul dintre câştigătoarele seriilor 1 şi 5 din ediţia precedentă a Ligii 3 a fost câştigat la limită de SCM Gloria Buzău, care a dispus de AFK Csikszereda cu scorul de 1-0.
Unicul gol al meciului a fost reuşit de noua achiziţie Tucaliuc, sosit sub formă de împrumut de la Viitorul. Acesta a înscris în minutul 64, la capătul unui meci în care buzoienii au folosit 11 jucători noi faţă de sezonul precedent, singurii supravieţuitori care au intrat pe teren fiind Enescu, Chipirliu şi Calu.
Cel de-al doilea meci al zilei le-a adus faţă în faţă pe Metaloglobus şi FC Petrolul Ploieşti, oaspeţii având de luat o revanşă după ce în sezonul trecut au pierdut patru puncte în meciurile directe.
CLASAMENTUL INTERMEDIAR AL PRIMEI RUNDE
Gruparea bucureşteană a intrat în avantaj la cabine, după un penalty transformat de căpitanul Ovidiu Herea, însă paraguayanul David Meza, fratele fostului jucător al Universităţii Craiova, Cesar Meza Colli, a restabilit egalitatea la opt minute după reluare.
Soarta meciului a fost decisă de rezerva Mario Bratu, un junior de 17 ani, împliniţi pe 7 iunie. Intrat pe teren în minutul 73, jucătorul Petrolului a prins un şut de excepţie de la 22 de metri, balonul lovind transversala, înainte de a intra în poartă. Era minutul 90 şi execuţia juniorului echipei oaspete, aflat la al doilea meci oficial jucat în eşalonul secund, a fost de ajuns pentru a stabili învingătoarea.
Cele două partide de duminică nu au schimbat configuraţia podiumului, ocupat în ordine de AFC UTA Arad, AFC Turris-Oltul şi CSM Reşiţa, însă aceasta mai poate fi modificată de rezultatul ultimului meci al rundei, programat marţi la Piteşti, între Campionii FC Argeş şi Ripensia.
Iată programul şi rezultatele primei etape din noul sezon, cu roşu fiind trecute meciurile televizate:
02.08.2019, ora 18:00
CSM Reșița – Universitatea Cluj 2-0 (1-0)
Marco Ehmann (34), Bruno Vasiu (76)
03.08.2019, ora 11:00
Concordia Chiajna – Daco-Getica Bucureşti 1-0 (1-0)
Lucian Ion (18)
Turris-Oltul Turnu Măgurele – Pandurii Lignitul Târgu Jiu 2-0 (0-0)
Cristian Ciobanu (48), Florin Radu (52)
Viitorul Pandurii Târgu Jiu – Sportul Snagov 2-1 (1-0)
Vlad Rusu (30), Andrei Dragu (65) / Cristian Poştoarcă (76)
03.08.2019, ora 13:00
AFC UTA Arad – Dunărea 2005 Călărași 3-0 (1-0) (foto)
Cristian Bustea (30), Valentin Buhăcianu (47, 70)
03.08.2019, ora 18:00
ASU Politehnica Timișoara – CS Mioveni 0-1 (0-0)
Andrei Hergheligiu (59)
Fotbal Club Rapid – Farul Constanța 1920 0-0
04.08.2019, ora 11:00
SCM Gloria Buzău – AFK Csikszereda Miercurea Ciuc 1-0 (0-0)
Cosmin Tucaliuc (64)
04.08.2019, ora 13:30
Metaloglobus București – FC Petrolul Ploiești 1-2 (1-0)
Ovidiu Herea (41 – pen.) / David Meza (53), Mario Bratu (90)
06.08.2019, ora 19:30
ACS Campionii Fotbal Club Argeș – Ripensia Timișoara