UPDATE | S-au încheiat partidele din manșa secundă. Au obținut promovarea în Liga 2: AFC Unirea 04 Slobozia, CSM Slatina și ACS Fotbal Comuna Recea vor evolua în sezonul 2020-2021 al Ligii 2. Cele trei cluburi s-au alăturat celor de la Aerostar și U Craiova 1948 SA, deja promovate.
AFC Unirea 04 Slobozia – ACS Mostiștea Ulmu 2-0 (4-0 la general)
CSM Slatina – AFC Progresul 1944 Spartac 1-0 (2-0 la general)
ACS Fotbal Comuna Recea – CS Minaur Baia Mare 2-1 (3-3 la general), 4-3 la lovituri de departajare
Prin hotărârea Comitetului de Urgență FRF din 11 mai 2020, sezonul 2019-2020 din Liga 3 a fost întrerupt definitiv, iar dreptul de promovare a fost oferit echipelor clasate pe prima poziție în fiecare serie sau învingătoarelor unui baraj tur-retur între primele două locuri din serie, în cazul în care diferența între acestea este mai mică sau egală cu 3 puncte. Astfel CS Aerostar Bacău (seria 1) și U Craiova 1948 SA (seria 4) au obținut dreptul de a evolua în Liga 2 datorită avansului pe care îl aveau în fruntea clasamentului, iar primele două clasate din celelalte trei serii au ajuns la baraj.
În seria a doua, experienţa a făcut diferenţa
Cu o formulă de start alcătuită aproape în totalitate din jucători cu multe meciuri în eşalonul secund, liderul seriei a doua a câştigat primul duel cu Mostiştea Ulmu cu 2-0, în condiţiile în care a şi ratat un penalty în penultimul minut al primei reprize, prin Constantin Toma. Sabin Moldovan a deschis scorul în minutul 55, iar Răduca a închis tabela 17 minute mai târziu.
În aceste condiţii, ialomiţenii abordează returul cu prima şansă la promovare, mai ales că vor juca pe teren propriu, dar nu trebuie uitat că echipa din Ulmu a avut un parcurs excelent în sezonul 2019-2020, la prima participare în Liga 3 suferind un singur eşec în cele 16 etape disputate până la oprirea competiţiei din cauza pandemiei COVID-19.
Progresul Spartac abordează returul fără portarul Răduţă
În sezonul regular, cel mai aprig duel din Liga 3 a fost cel din seria a treia, între Progresul 1944 Spartac şi CSM Slatina. Timp de 11 runde diferite, cele două au avut acelaşi punctaj, iar din etapa a zecea s-au instalat în fruntea clasamentului unde au rămas la egalitate până la oprirea competiţiei. Mai mult, singurul meci direct care a apucat să se dispute în actuala ediţie de campionat s-a terminat tot la egalitate, scor 2-2.
Ultimul minut de prelungire a schimbat soarta meciului tur, care a fost la un pas să se termine la egalitate, însă un penalty transformat de căpitanul Vasile Gheorghe a adus victoria oltenilor. Din păcate pentru bucureşteni, returul a devenit mai dificil după ce portarul titular, Iulian Răduţă, a devenit indisponibil în urma unei tăieturi suferite la mână după meciul de miercuri.
Recea mai speră după penalty-ul portarului Bota
Dubla manşă dintre reprezentantele Maramureşului în Liga 3 va decide echipa care va promova din seria a cincea. Turul a fost adjudecat la limită de către Minaur, care s-a impus cu 2-1, însă calitatea meciului a fost serios influenţată de ploaia torenţială căzută pe tot parcursul reprizei secunde.
Gazdele au deschis scorul prin experimentatul Cristi Bud, care a marcat în minutul 15. Cea de-a doua reuşită a partidei a venit din partea celui care l-a schimbat pe Bud la pauză, Brian Lemac, care a înscris în minutul 69. Cu cinci minute înainte de final s-au reaprins speranţele celor de la Recea, după o fază care a pornit de la un balon pierdut de Cordoş. Chinde a profitat, a sprintat spre buturile adverse şi a fost faultat în careu. Specialistul oaspeţilor în lovituri de pedeapsă, veteranul dintre buturi Alin Bota (37 de ani), şi-a confirmat încă o dată renumele de executant şi a redus diferenţa la un gol.
Reuşita portarului echipei din Recea a căpătat o importanţă majoră în balanţa barajului, în condiţiile în care echipei sale îi este de ajuns acum o victorie cu 1-0, în urma căreia ar promova în Liga 2 pe criteriul golurilor din deplasare.
Iată şi casetele de meci ale primei manşe a barajului:
ACS MOSTIŞTEA ULMU – AFC UNIREA 04 SLOBOZIA 0-2 (0-0)
Sabin Moldovan (55), Adrian Răduca (72)
MOSTIŞTEA: 31. Mişu – 3. Ed. Dogaru, 30. G. Dinu, 17. Caragea, 2. N. Filip – 8. Tăbăcariu, 16. Al. Gheorghe (21. S. Chirică 79) – 71. Iul. Ilie (35. Obedeanu 64), 11. Val. Andrei (cpt.) (10. Romanescu 64), 22. M. Mihai (7. Slv. Radu 79) – 19. Truţă (4. Şt. Radu 64)
Rezerve nefolosite: 44. L. Petrişor – 20. Bonteanu
Antrenor: Mihai Ionescu
UNIREA: 27. Gurău – 2. Stoianovici, 14. Gab. Lazăr, 4. Al. Dinu, 21. Ibrian – 22. Lemnaru (20. Comşa 86) – 19. Răduca, 13. Unguru (16. Vl. Suciu 67), 8. Danciu (11. Ad. Gherasim 86), 10. Ctin. Toma (7. R. Mihalache 74) – 24. S. Moldovan (9. Al. Muscă 74)
Rezerve nefolosite: 12. I. Poiană – 6. Dumbrăvean
Antrenor: Costea Enache
AFC PROGRESUL 1944 SPARTAC – CSM SLATINA 0-1 (0-0)
Vasile Gheorghe (90+2 – pen.)
PROGRESUL: 12. Iul. Răduţă – 6. And. Grigore, 4. Acasandrei, 24. Leafu, 33. Mih. Şandru (18. Lixandru 85) – 8. Geană (44. Cazaciuc 82) – 19. Boiangiu, 20. Milea, 10. Donca – 9. Cip. Stanciu (cpt.), 7. I. Tudorache (99. G. Petcu 90)
Rezerve nefolosite: 1. And. Voican – 5. Parfeon, 15. Iani, 11. Ad. Dorobanţu
Antrenor: Andrei Eremia
CSM: 1. Nic. Grecu – 8. T. Bodri, 5. Cotigă, 23. M. Manea, 44. Demici – 7. V. Gheorghe (cpt.), 27. D. Toma – 77. Ctin. Radu (13. Ceapă 76), 24. Doman, 19. Deta – 31. Vlada (25. Necşulescu 90)
Rezerve nefolosite: 99. Velcu – 2. Eug. Militaru, 10. M. Grigore, 14. Ana, 21. Găină
Antrenor: Mihai Ianovschi
CS MINAUR BAIA MARE – ACS FOTBAL COMUNA RECEA 2-1 (1-0)
Cristian Bud (15), Brian Lemac (69) / Alin Bota (85 – pen.)
MINAUR: 1. Dombradi – 23. Durus (cpt.) (7. V. Giurgiu 86), 5. Cordoş, 27. D. Simion, 33. Pamfile – 10. Şter (44. Bedea 46), 47. Piper (77. Hăjmășan 72), 91. Zasaviţchii, 17. Tutuţa (19. Lihet 46) – 29. Batin, 26. Bud (22. Lemac 46)
Rezerve nefolosite: 12. Gudea – 3. Prunescu
Antrenor: Dorin Toma
RECEA: 1. Bota (cpt.) – 21. Szecui (2. Jucan 65), 5. Oiţă, 20. M. Urs, 18. Potcoavă – 25. R. Rus, 10. Chinde, 14. Micaş, 9. Teut (6. Bandula 90+2) – 19. Balha (8. Brata 66), 17. Al. Oltean
Rezerve nefolosite: 39. D. Răilean – 4. Bg. Paşca, 7. Berindea
Antrenor: Ciprian Danciu