Timp de trei zile Baza Sportivă din Paleu (județul Bihor) a găzduit meciurile ediției a IV-a a Cupei Diversității. Un turneu dedicat minorităților etnice din România, organizat de Federația Română de Fotbal și Departamentul pentru Relaţii Interetnice, în colaborare cu Asociația Județeană de Fotbal Bihor.
În premieră, în acest an a fost organizată și o competiție pentru copii cu vârste între 12 și 14 ani. Au participat șapte echipe, iar după meciuri fiecare cu fiecare a triumfat echipa rușilor lipoveni. Podiumul a fost completat de UDMR și Uniunea Elenă.
În competiția seniorilor, Uniunea Croaților din România a reușit să-și apere trofeul cucerit anul trecut. Cele 14 echipe prezente au fost repartizate în patru grupe, din care primele două clasate s-au calificat în fazele eliminatorii.
Finala mare a adus față în față Uniunea Croaților și Uniunea Rutenilor, croații reușind să se impună cu 4-2, la capătul unui joc spectaculos. În duelul pentru treapta a treia a podiumului, Uniunea Ucrainenilor a dispus cu 2-1 de Uniunea Sârbilor.
Primele trei clasate au fost recompensate cu diplome, medalii și trofee. Festivitatea de premiere a fost efectuată de foștii internaționali bihoreni Alexandru Boc și Zeno Bundea, alături de doamnele Eniko Lacziko și Adriana Petraru, de la Departamentul pentru Relaţii Interetnice, Florin Șari, manager în cadrul FRF, și Radu Bitea, președintele AJF Bihor.
„A fost o competiţie desfăşurată într-un cadru de fair-play desăvârşit. Ne bucurăm că am putut şi noi să contribuim la organizarea acestui turneu care a devenit tradiţional în agenda FRF. Fotbalul a demonstrat încă o dată că ne uneşte pe toţi”, a declarat Radu Bitea.
Scopul acestui turneu este promovarea diversității etnice, combaterea rasismului, a xenofobiei și a discursului instigator la ură. FRF a fost apreciată de către UEFA, FARE Network și Active Watch pentru modul responsabil în care își îndeplinește rolul de promotor al diversității și al înțelegerii între diversele grupuri etnice de la noi din țară.
Articol de Teodor Biriș (Oradea)