Duminică, 26 mai, stadionul „Eugen Popescu” din Târgoviște a găzduit finalele sezonului 2023/2024 din Liga de Tineret, competiție dedicată celor mai talentați tineri jucători români. În marea finală, Farul Constanța a câștigat în fața celor de la FCSB, în timp ce Universitatea Craiova s-a impus în fața Universității Cluj în meciul pentru locul al treilea.
Luca Băsceanu, căpitanul celor de la Farul Constanța, a marcat unicul gol al meciului de la 11 metri, cu doar câteva minute înainte de finalul timpului regulamentar. Victoria vine după ce constănțenii au jucat și finala Cupei de Tineret, unde au cedat însă cu scorul de 1-2 în fața Universității Cluj. Tot Luca Băsceanu marcase și în acea partidă pentru Farul.
Datorită victoriei de astăzi, Farul Constanța va reprezenta România în sezonul 2024/2025 al UEFA Youth League.
Competiția europeană dedicată juniorilor a luat startul în sezonul 2013/2014, România fiind reprezentată până acum de Viitorul Constanța (în 5 ediții*), AFK Csikszereda (în 2 ediții) FCSB, Dinamo și Universitatea Craiova (câte o ediție).
*Ediția din 2020/2021 a fost anulată din cauza pandemiei de coronavirus.
FCSB – FARUL CONSTANȚA 0-1 (LIVE FRF.TV)
A marcat: Băsceanu 87′ – pen.
FCSB: 12. Alexandru Maxim – 2. David Alexe – cpt., 26. Alessio Andrei 96. Matei Manolache, 3. Ricardo Păduraru – 80. Mario Petre – 90. David Popa, 17. Mario Preda, 24. Ștefan Bulimar, 15. Mihai Toma – 9. Iancu Vencu
Antrenor: Ștefan Marius
Rezerve: 99. Adrian Mușat – 14. Luca Baban, 11. Albert Jarcă, 77. Marius Miruță, 20. Denis Colibășanu, 33. Dennis Ciocîrlan, 29. Matyas Laszlo, 18. Robert Necșulescu
Farul Constanța: 1. Rafael Munteanu – 2. Ionuț Cercel, 5. David Dumitra, 15. Gabriel Dănuleasa, 13. Ianis Croitoru – 8. Luca Banu, 6. Dan Sîrbu, 11. Dan Nechifor – 10. Luca Băsceanu – cpt., 9. Iustin Doicaru, 7. Alexandru Stoian
Antrenor: Stere Banoti
Rezerve: 12. Vlad Rafaila – 22. Rareș Munteanu, 21. Marius Codreanu, 14. Ramon Giurgiu, 16. Darius Grosu, 18. Bogdan Popovici, 17. David Păcuraru, 19. Eric Somandru, 20. Alin Cocoș
În finala mică, Universitatea Craiova s-a impus cu 2-0 în fața Universității Cluj; ambele reușite ale oltenilor au venit în partea secundă. Ninaci a deschis scorul imediat după pauză cu un șut din careu, iar Brășfăleanu a marcat în prelungiri de la punctul cu var.
UNIVERSITATE CRAIOVA – UNIVERSITATEA CLUJ 2-0
Au marcat: Ninaci 47′, Brășfăleanu 90+2′- pen.
Universitatea Craiova: 25. Rareș Măluțan – 36. Florin Gașpăr, 2. Mario Balaci, 4. Bogdan Brășfăleanu, 16. Mario Ene – 6. Eduard Domnu, 8. Robert Lăpădătescu, 14. Rareș Tomșa – 21. Dragoș Găină, 26. Mihai Ninaci, 29. Patrik Rădulescu
Antrenor: Daniel Mogoșanu
Rezerve: 1. Matei Goga – 28. Mario Pancu, 15. Robert Petculescu, 24. Frederico Cîrpici, 17. Robert Chifa, 39. Florin Bușa, 41. Constantin Ciolacu
Universitatea Cluj: 55. Iustin Chirilă – 2. Ștefan Opriș, 24. Tudor Pojar, 3. Vlad Tudorache, 19. Răzvan Călugăr – 5. Tiago Mureșan, 11. Ianis Gorgotă, 10. Luca Nagy – 17. Paul Crișan, 9. Alin Baciu, 7. Iulian Curcă
Antrenor: Alin Albu
Rezerve: 1. Dragoș Enache – 6. Vlad Lambru, 20. Mario Tout, 18. Tudor Ivan, 97. Darius Cota, 21. Luca Estan, 4. Nicholas Pop
Știrea inițială
În finala mică, ce va lua startul la ora 11:00, se vor întâlni Universitatea Craiova și Universitatea Cluj. Cele două reprezentante ale Seriei de Vest vor lupta pentru ultimul loc pe podium după ce au cedat în semifinale în fața celor două finaliste din acest sezon.
Universitatea Cluj a fost în avantaj după meciul tur cu Farul Constanța, când s-a impus cu 1-0, dar forța ofensivă a constănțenilor de pe teren propriu și-a spus cuvântul în retur, când Farul a câștigat cu 4-0.
Meciurile Universității Craiova cu FCSB au stat sub semnul echilibrului. În meciul tur de la București, cele două au remizat, scor 3-3, Universitatea având chiar avantaj de două goluri pe tabelă, dar pe care nu a reușit să îl păstreze până la final. Soarta calificării a fost decisă în retur, la loviturile de departajare, după ce scorul a fost egal, 0-0, la finalul celor 90 de minute regulamentare. La loteria loviturilor de departajare, FCSB a avut câștig de cauză, scorul final fiind 6-5.