În perioada 27-29 mai, Comisia Centrală a Arbitrilor a organizat Women’s Workshop 2024, un proiect nou realizat cu sprijinul FRF în care reprezentante ale arbitrajului feminin de la nivel județean, categoriile 1 și 2, au trecut printr-un proces de testare și instruire.

Evenimentul a fost deschis de președintele CCA, Kyros Vassaras, iar printre invitații speciali s-au numărat arbitrii internaționali Alina Peșu și Daniela Constantinescu.

Au participat la workshop 34 de arbitri femei, obiectivul principal al acțiunii fiind de identificare a talentelor, dar și conștientizarea tinerelor de oportunitățile pe care le au de a-și continua activitatea în arbitraj și de a promova în categoriile superioare.

S-a pus accentul pe elementele teoretice, dar și pe pregătirea fizică, deplasarea în teren, mai multe dintre module fiind dedicate temelor practice, pe terenul de joc.

”Comisia Centrală a Arbitrilor, cu sprijinul FRF, a organizat după o pauză de câțiva ani, un workshop dedicat exclusiv arbitrilor femei, de la nivelul județean, pentru a le cunoaște, pentru a le motiva. Prin interacțiunea cu arbitrii femei de elită din România și cu membrii CCA, prin intermediul temelor prezentate, ne dorim ca retenția arbitrilor femei în fenomen să crescă în perioada următoare”, a spus Irina Mîrț, membru CCA, responsabilă cu arbitrajul feminin.