Unele echipe naționale de fotbal au apărut în urma unor discuții dintr-un bar, altele s-au născut politic, din nevoia de a demonstra adversarului că ”suntem mai buni chiar și aici, la disciplina cea nouă”, iar altele au venit pe lume într-o sală obscură de sport, după ce o casetă de patru rânduri fusese publicată într-un ziar social.
România s-a născut grație a două minți luminate – Mario Gebauer și Teofil Morariu – fiind ”nășită” de un suflet nobil, Regia Maria, cu câteva luni înainte de Încoronarea de la Alba Iulia, eveniment epocal în istoria noastră și, deși ar trebui să ne amintim de acest lucru în fiecare zi, n-o facem, poate din graba timpului ce aleargă prea nebunește, poate din uitare.
Ne-am ițit în lumea ”foot-ball”-ului la nivel de selecțonată la timp. Desigur, Anglia – Scoția se disputase în 1872, în vremea domniei bunicii Reginei Maria, Queen Victoria, dar noi nici măcar nu eram independenți la acea dată. Franța, Olanda ori Germania porniseră la drum atunci când creionam întâiul campionat, cel de la ”Bolta Rece”, însă Rusia, Turcia ori Bulgaria debutau după noi. Venise prima mare urgie mondială, apoi Unirea de la Alba Iulia iar Regina pleca, în 1919, la Paris, luptând cu ”greii” lumii pentru recunoașterea României Reîntregite.
1922 a fost un an magic, în care fotbalul și istoria și-au dat mâinile. Mario Gebauer, cel care adusese prima minge de fotbal ”originală” la noi în țară, fost campion cu ”Olympia”, stăruise, în primăvară, pentru un meci, fie el și amical, între selecționatele Bucureștiului și Belgradului, partidă care ”se va da”, după termenii vremii, tot la ”Bolta Rece”.
Regina Maria are, atunci, 47 de ani. Frumoasă, imperială, iubită de toți, mersese pe front, unde alinase durerile soldaților, devenise ”Mama răniților”, ne adusese confirmarea super-puterilor pentru ceea ce se petrecuse la Alba Iulia, pe 1 decembrie 1918. Îl primește pe Gebauer, înțelege ce-i povestește acesta și acceptă, din prima, ca match-ul nebunesc să aibă loc la nunta fiicei sale, Principesa Mărioara, cea care urma să se căsătorească pe 8 iunie, la Belgrad, cu Alexandru al Iugoslaviei, pentru a stabili alianțe în zonă. ”Domnule, doresc această confruntare la Serbările de la Belgrad!”, îi transmite, scurt, lui Mario, care are la dispozițiune doar două luni pentru a organiza… debutul naționalei de fotbal a României.
Dă vorbă lui Teofil Morariu, un sportiv total, campion la aruncarea greutății, halterofil, dar și fotbalist de seamă. Absolvent de Drept, doctor în Științe Juridice, primul selecționer încropește rapid o echipă cu care mergem la Belgrad, unde câștigăm ”Cupa de aur a M. S. Regelui Alexandru, bătând Jugo-Slavia cu 2:1 puncte”, după cum nota ”Ecoul Sportiv”. Marele pas fusese făcut și asta era tot ceea ce conta, chiar dacă lucrurile nu fuseseră deloc simple.
Peste patru luni de la partida la care Regele Ferdinand și Regina Maria participaseră, ca spectatori, se merge la Alba Iulia, în Catedrala Reîntregirii, unde cei doi devin Suverani ai României Mari.
Un veac scurs de atunci. Și de la match-ul istoric și de la istoricul eveniment din baldachinul întrețesut cu brocart roșu și galben pe un fond alb.
Haideți să ne bucurăm, așa cum e firesc, de ambele!
ARTICOL DE CĂTĂLIN OPRIȘAN
