Comuna Cumpăna (Constanța) a câștigat turneul regional din acest week-end și alături de Dumbrăvița (Timiș) merge în faza finală care va avea 8 echipe. Câștigătoarea Cupei Satelor U13 va însoți echipa națională în Norvegia, în preliminariile Euro 2020!

Opt turnee regionale vor oferi campioane care se vor duela în ultimul act al Cupei Satelor 2018/2019. Faza finală va fi organizată de FRF în luna mai și avem deja două finaliste, echipa din comuna Dumbrăvița (Timiș), câștigătoarea turneului găzduit de județul Arad, și, după acest final de săptămână, echipa din comuna Cumpăna (Constanța)!

La Cernătești, 20 de km nord de Buzău, într-un decor cuceritor, șase câștigătoare de faze județene s-au luptat într-o sărbătoare fotbalistică ce a bucurat comunitatea. Peste 200 de suporteri, părinți ai fetelor și băieților angrenați în competiție, veniți din toate cele 6 județe participante, au creat o atmosferă ce o depășește pe aceea de pe multe stadioane unde joacă seniorii.

Organizatorul turneului regional, Asociația Județeană de Fotbal Buzău, a primit prin președintele Adrian Petre delegațiile oaspete, acesta fiind secondat de primarul din Cernătești, Petrache Mîrzea. Asociațiile Județene de Fotbal din Constanța, Galați și Vrancea au fost, la rândul lor, reprezentante prin președinții acestora.

Competiția a coincis cu inaugurarea noului teren de fotbal din Cernătești, care în lunile următoare se va transforma într-o veritabilă bază sportivă modernă, prin construirea unei clădiri pentru vestiare și a unei tribune cu capacitate de 200 de locuri pe scaune.

Iată rezultatele complete ale turneului regional, la finalul căruia foștii internaționali Miodrag Belodedici și Ion Vlădoiu, membri ai echipei FRF, au premiat toate cele 6 participante și le-au oferit câte un set de mingi:

GRUPA A

Vadu-Pașii (Buzău) – Berteștii de Jos (Brăila)          3-1

Berteștii de Jos (Brăila) – Vulturu (Vrancea)            2-4

Vadu-Pașii (Buzău) – Vulturu (Vrancea)                   1-0

GRUPA B

Cumpăna (Constanța) – Sarichioi (Tulcea)    0-0

Sarichioi (Tulcea) – Schela (Galați)  2-0

Cumpăna (Constanța) – Schela (Galați)        5-0

FINALA

Cumpăna (Constanța) – Vadu Pașii (Buzău)             2-0

“Sunt bucuros că am putut fixa un reper, prin organizarea acestui turneu regional din Cupa Satelor. Entuziasmul localnicilor, implicarea autorităților și talentul fotbalistic al tinerilor jucătorilor au contribuit la un spectacol de neuitat. Pentru comunitățile participante, Cupa Satelor e sărbătoarea fotbalului!”

Adrian Petre, președinte AJF Buzău

Dedicată copiilor U13 din satele și comunele României, competiția Cupa Satelor a debutat la 1 octombrie 2018 și este organizată de FRF în parteneriat cu Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale. La prima ediție s-au înscris peste 10.000 de copii cu vârsta sub 13 ani din satele și comunele României. Aceștia împărtășesc pasiunea și talentul lor pentru fotbal în fazele locale, regionale și finale ale Cupei Satelor, toate organizate în mediul rural.