Mai mult de 28 de milioane de solicitări de bilete au fost înregistrate până acum pentru meciurile de la UEFA EURO 2020, arătând astfel un nivel de interes nemaiîntâlnit pentru această ediție specială, prima organizată pe întreg continentul.
UEFA EURO 2020, turneu organizat în 12 orașe din Europa cu ocazia aniversării de 60 de ani, a stabilit un record privind procesul de achiziție a biletelor.
În etapa de vânzare dedicată națiunilor deja calificate, în decembrie 2019, 8.977.427 de tichete au fost solicitate de către suporteri, cerere de 3 ori mai mare decât în aceeași fază la UEFA EURO 2016.
Contabilizând și succesul procesului de vânzare pentru publicul general din perioada 12 iunie – 12 iulie 2019, când au fost solicitate 19,3 milioane de bilete, rezultă un total de 28,3 milioane de tichete pentru care fanii au aplicat în platforma UEFA. Disponibile au fost doar 2,5 milioane. Interesul pentru EURO 2020 este de două ori mai mare decât cel pentru UEFA EURO 2016, fiind cea mai mare cerere de bilete din istorie!
Programul ”Fans First”: prețuri accesibile pentru fani
Cele mai accesibile bilete la meciurile de la EURO 2020, însemnând mai mult de jumătate din totalul acestora, au fost disponibile la prețul de 30 de euro – pentru faza grupelor la Baku, București și Budapesta, și 50 de euro – pentru aceeași fază în celelalte orașe. Un total de 40.000 de bilete tip ”Fans First” la semifinale și finala din Londra au fost disponibile la un preț mai mic de 100 de euro.
Aceste cifre impresionante reprezintă dovada că fanii întâmpină cu entuziasm ediția specială a turneului care se desfășoară în 12 țări diferite de pe continent, dintre care 8 sunt pentru prima dată gazde ale Europeanului.
Finala UEFA EURO 2020, programată pe Wembley, la Londra, pe 12 iulie, a atras cel mai mult interesul fanilor, cu 714.000 de solicitări de bilete, de aproape 8 ori capacitatea stadionului. Un alt meci atractiv, Franța – Germania, din 16 iunie, de la Munchen, a atras 710.000 de solicitări.
64 la sută dintre solicitările de bilete au venit din partea suporterilor din țările organizatoare, demonstrând faptul că UEFA EURO 2020 va aduce fotbalul de cel mai înalt nivel aproape cât mai mulți fani de pe întreg continentul.
Următoarea etapă de vânzare va începe în aprilie. Fanii celor patru echipe calificate în urma play-off-ului din martie vor putea aplica online la scurt timp după disputarea jocurilor de baraj.
Eventualele bilete rămase disponibile la oricare dintre meciuri vor fi vândute pe principiul ”primul venit, primul servit” în apropierea turneului.
Platformă UEFA de revânzare
Fanii care doresc cedeze biletele obținute o vor putea face printr-o platformă UEFA care va deveni activă la finalul lunii februarie. În urma revânzării, cumpărătorului inițial îi va fi returnată contravaloarea biletelor.
Pachete hospitality
UEFA oferă o experiență de cea mai înaltă calitate la partidele de la EURO 2020 prin intermediul pachetelor hospitality. Acestea sunt disponibile pe https://euro2020.hospitality.uefa.com/.
Vânzarea biletelor la București
UEFA a oferit o serie de date referitoare la cumpărătorii biletelor la partidele găzduite la EURO 2020 de Arena Națională:
- 14 iunie, ora 19:00: Austria – Câștigătoare play-off D sau A
46,7% dintre deținătorii biletelor sunt din România, 25% din Austria
- 18 iunie, ora 16:00: Ucraina – Câștigătoare play-off D sau A
36,2% dintre deținătorii biletelor sunt din România, 36,4% din Ucraina
- 22 iunie, ora 19:00: Ucraina – Austria
29,8% dintre deținătorii biletelor sunt din România, 31,9% din Ucraina, 18,1% din Austria
- 29 iunie, ora 22:00: Optime de finală | Locul 1 grupa F – Locul 3 grupa A/B/C
54,1% dintre deținătorii biletelor sunt din România, 13% din Germania