O brigadă din România va conduce returul uneia dintre semifinalele UEFA Women’s Champions League.
Iuliana Demetrescu se va afla la centru la partida Chelsea – Barcelona, programată sâmbătă, 27 aprilie, de la ora 19:30, pe Stamford Bridge.
Din brigadă mai fac parte asistenții Mihaela Țepușă și Roxana Ivanov, în timp ce al patrulea oficial va fi Frida Klarlund, din Danemarca. În camera VAR se vor afla Ovidiu Hațegan și Cătălin Popa.
În manșa tur a semifinalei Ligii Campionilor la fotbal feminin, disputată la Barcelona, Chelsea a câștigat cu 1-0. Barcelona nu mai pierduse un meci pe teren propriu din 2019 și, pentru prima dată din martie 2016, nu a reușit să înscrie pe teren propriu într-un meci de Liga Campionilor.
În cealaltă semifinală, programată duminică, 28 aprilie, se întâlnesc, la Paris, PSG și Lyon, 2-3 în tur. Finala va avea loc în 25 mai, la Bilbao.