”U” Olimpia Cluj s-a calificat în turul 2 preliminar al UEFA Women’s Champions League, după s-a impus cu 2-1 în duelul cu Birkirkara FC, campioana Maltei, pe Cluj Arena.
În următoarea etapă, reprezentanta României va întâlni KSK Lanchkhuti, campioana Georgiei și debutantă în această competiție, pe 18/19 noiembrie. Data exactă și ora de disputare a acestui joc vor fi anunțate ulterior. Vestea bună este că formația clujeană va disputa și acest meci pe teren propriu!
KSK Lanchkhuti s-a calificat în această fază a competiției după ce s-a impus, în deplasare, scor 2-1, după prelungiri, în fața echipei FC Okzhetpes, vicecampioana Kazakhstanului.
Înaintea tragerii la sorți, am stat de vorbă cu tehnicianul clubului clujean, Iulian Szekely, care ne-a oferit mai multe detalii din interiorul echipei după prima victorie din acest sezon la nivel european.
Cu patru debutante în garnitura de start, alte trei intrând pe teren în repriza secundă, și cu una dintre cele mai tinere echipe din istorie, „U” Olimpia Cluj a reușit să își apere blazonul.
„Birkirkara de astăzi nu mai este echipa de acum câțiva ani”
– Domnule Iulian Szekely, „U” Olimpia a trecut pentru a treia oară în Liga Campionilor de Birkirkara! Felicitări!
Mulțumim. Așa este, acesta a fost al treilea duel Olimpia – Birkirkara din ultimul deceniu, de când echipa noastră evoluează în Liga Campionilor. Acest meci însă, cu siguranță, a fost cel mai dificil și spun asta nu doar prin prisma rezultatelor de până acum. Știam că ne așteaptă un joc greu pentru că văzusem adversarele în ultimele trei meciuri de campionat. Birkirkara de astăzi nu mai este echipa de acum câțiva ani. Campioana Maltei a crescut foarte mult, a adus jucătoare valoroase. Canadianca Oduro, atacantul care a făcut un meci bun marți la Cluj, a evoluat în cariera sa în prima ligă din Suedia.
„Pentru prima oară echipa noastră a evoluat pe „Cluj Arena” cu sigla „U” pe piept!”
– Câte debutante ați avut în această partidă?
Patru din primul minut! Este vorba despre Seppi, Stamate, Bratu și Marcu. Apoi, în repriza a doua au mai intrat trei: Borodi, Botojel și Curtis. Trei dintre fete, Borodi, Bratu și Botojel au doar 16 ani. Dacă stau să mă gândesc bine, Borodi nici măcar nu a împlinit această vârstă! În afară de Maria Ficzay, cea care are 29 de ani, restul jucătoarelor se încadrează între 15 și 22 de ani.
– A fost vorba și despre o presiune resimțită de fete?
Clar! Presiunea a fost mare. Unele fete nu au jucat până acum pe un asemenea stadion. Când au văzut cum arată vestiarele s-au mirat, nu le-a venit să creadă. Știau că meciul e televizat. S-a văzut că au avut emoții, mai ales în prima repriză. Am avut și ghinion cu acea întrerupere din debutul meciului. Fetele începuseră foarte bine, dar acea întrerupere a avut darul să le tempereze elanul. Și a mai fost ceva. Pentru prima oară echipa noastră a evoluat pe „Cluj Arena” cu sigla „U” pe piept!
„Mihaela Ciolacu, o fată cu o determinare rară”
– Cine v-a mulțumit în mod special în această partidă?
Foarte mult m-a mulțumit jocul Mihaelei Ciolacu. O jucătoare cum și-ar dori orice antrenor, o fată cu o determinare rară. Maria Ficzay a fost la fel de determinată. Mara Bâtea a jucat deși nu era complet refăcută după ultima acțiune a echipei naționale. Fetele care au intrat după pauză și-au făcut rapid simțită prezența. Mă bucur că ne-am asigurat poarta odată cu venirea americancei Erin Louise Seppi. E un câștig.
– Sunteți și un statistician cunoscut! Care e linia de clasament a echipei Olimpia Cluj în Liga Campionilor?
În cei zece ani de când joacă în Liga Campionilor, Olimpia Cluj a disputat 38 de meciuri! A contabilizat 21 de victorii, 3 remize și 14 înfrângeri, iar golaverajul e unul pozitiv, 108-77!
Despre adversara din turul 2 preliminar
La prima vedere, KSK Lanchkhuti pare un adversar facil, dar nu este așa. Suntem convinși că ne așteaptă un meci foarte greu. KSK Lanchkhuti e prima echipă georgiană care se califică în turul II preliminar, iar această calificare vine după o victorie în deplasare în fața vicecampioanei Kazakhstanului, ceea ce reprezintă o performanță de luat în seamă. Își vor juca șansa până la capăt. Vom juca însă acasă, la Cluj, ceea ce reprezintă, cu siguranță, un avantaj. Tocmai de aceea trebuie să profităm de acest avantaj, să abordăm partida cu încredere și seriozitate. Am încredere în fetele noastre că pot obține calificare în 16-imile celei mai importante competiții intercluburi din lume”, a declarat Iulian Szekely, antrenorul campioanei „U” Olimpia Cluj.