FRF TV

CE ESTE VAR ?

Sitemul de asistență video (VAR) are ca scop corectarea deciziilor importante luate de către arbitri în mod greșit. Acesta (arbitrul) are posibilitatea să revadă pe un ecran, la marginea terenului, anumite situații în care decizia nu a fost corectă. În urma testării sistemului în mai multe competiții importante, VAR a fost introdus pentru prima dată în Legile Jocului de către IFAB în 2018. În acel an, sistemul a fost folosit la Cupa Mondială găzduită de Rusia.

CÂND SE FOLOSEȘTE VAR ?

GOLURI

Rol de asistență a ”centralului” în a determina dacă în faza premergătoare înscrierii unui gol a existat vreun incident care poate duce la anularea reușitei. Jocul este întrerupt doar odată ce mingea a trecut linia porții, pentru a nu afecta cursivitatea partidei.

PENALTY

Rol de a clarifica situațiile de acordare a loviturilor de la 11 metri. Poate decide acordarea unui penalty sau anularea unei decizii inițiale de a acorda lovitura de pedeapsă.

ELIMINARE

Rol în identificarea situațiilor în care se impune acordarea unui cartonaș roșu sau anularea unei astfel de decizii.

IDENTITATEA JUCĂTORILOR

Atunci când arbitrul acordă cartonașe jucătorilor, VAR va confirma arbitrului identitatea jucătorilor ce meritau sancțiunea.

CARE ESTE PROCEDURA VAR ?

PAS 1

Producerea incidentului

”Centralul” informează arbitrul VAR sau arbitrul VAR îi recomandă ”centralului” analizarea incidentului/deciziei luate inițial.

PAS 2

Vizionarea fazei și recomandarea VAR

Faza este revăzută în camera VAR, iar arbitrul video îl anunță pe ”central” ceea ce se vede prin intermediul sistemului de comunicare.

PAS 3

Luarea deciziei

”Centralul” hotărăște fie să revadă și el faza pe monitorul aflat la marginea terenului, fie acceptă informațiile primite din camera VAR și ia decizia corespunzătoare.

ETAPELE DE IMPLEMENTARE A SISTEMULUI VAR

ETAPA 1

100%
Familiarizarea cu simulatoarele împreună cu instructorii VAR și operatorii video

ETAPA 2

100%
Aplicarea protocolului prin analizarea unor faze simple

ETAPA 3

100%
Analizarea unor situații complexe prin care se consolidează cunoștințele acumulate până atunci

ETAPA 4

100%
Asistență video în modul offline la meciuri live (fără a influența deciziile de pe teren)

ETAPA 5

100%
Simularea incidentelor în jocuri de pregătire pentru intervenția sistemului de asistență video

ETAPA 6

100%
Jocuri de durată redusă în care sunt regizate situații de joc pentru a testa cunoștințele arbitrilor și timpii de reacție

ETAPA 7

100%
Jocuri oficiale de juniori cu situații analizate în timp real, iar VAR poate interveni în luarea deciziilor pe teren